O incursiune în trecutul țării alături de Nicoleta Anghel, profesor de Istorie în Școala MEA

O incursiune in trecutul tarii alaturi de Nicoleta Anghel, profesor de Istorie in Scoala MEA

Ce v-a inspirat să deveniţi profesor?
Încă din clasa întâi mi-a plăcut foarte mult la școală. Eram fascinată de învățătoarea mea și de modalitatea dânsei de a lucra cu noi. În clasa a IV-a când am început să studiez istoria, am fost atrasă de această disciplină şi mi-am propus, chiar de la acea vârstă fragedă, să devin profesoară de istorie. Mi-am urmat visul, am luptat şi am reuşit să mi-l împlinesc. Nu regret nicio clipă alegerile făcute, iar dacă ar fi să o iau de la capăt aş alege acelaşi drum, deoarece meseria de dascăl este cea în care eu mă regăsesc cel mai bine. În fiecare zi am ceva de învăţat, acumulez experienţă, copiii mă învaţă, nevoia mă învaţă. În momentul în care intru în clasă, indiferent de starea pe care aş avea-o, mă deconectez total şi mă centrez pe ceea ce se întâmplă acolo. Iar când eşti pasionat de ceea ce faci, timpul trece foarte repede. De aceea mi-aş dori ca ora de istorie să aibă mai mult de 50 de minute, pentru că elevii sunt foarte curioşi, pun întrebări, iar timpul se dovedeşte a fi aproape întotdeauna insuficient.

 

Care a fost primul dumneavoastră contact cu “istoria”? Aveţi vreo amintire pe care o păstraţi şi astăzi?
Imediat după ce am învăţat să citesc, mama mi-a cumpărat cărţile cu povestirile istorice ale lui Dumitru Almaș. Mai târziu, când am început să înţeleg şi să am o viziune mai clară asupra lucrurilor, am început să iubesc cu adevărat istoria. O altă amintire foarte aproape de sufletul meu este aceea a profesoarei de istorie din şcoala generală, care ne-a învăţat că orice afirmaţie trebuie probată cu argumente. Acest principiu îl aplic în prezent cu elevii mei, atunci când le explic că istoria se bazează „pe izvoare”. Tot profesoară m-a ajutat să înţeleg că istoria nu se „toceşte”, pentru că altfel s-ar uită foarte repede. Pentru a învaţa istoria trebuie să o înţelegi, să realizezi conexiuni logice, să pleci de la premisa că fiecare eveniment a fost declanşat de anumite cauze, că a avut consecinţe, care la rândul lor au putut să devină cauze pentru alte evenimente ulterioare.

 

De ce credeţi că este important să ne cunoaştem istoria ţării şi a lumii în care trăim?
Un popor fără istorie nu există. Este important să ne cunoaştem originea, de unde am plecat, cum am evoluat şi unde am ajuns. Istoria ne poate ajută să nu mai facem greşeli. În ziua de astăzi, din păcate, lucrurile se desfăşoară cu asemenea repeziciune încât uităm ce evenimente istorice avem ca zestre. În loc să fim toleranţi şi să încercăm să negociem şi să găsim soluţii la problemele actuale, nu facem decât să agravăm problemele. A cunoaşte istoria lumii în ansamblu poate fi o experienţă de viaţă pentru mulţi dintre noi. Dacă nu avem o bază de pornire şi dacă nu ştim să învăţăm din experienţa trecutului, cred că nu putem să ne desfăşurăm viitorul într-un mod înţelept.

 

Se apropie ziua naţională a României. Care este ideea principală din acest moment istoric care merită să fie să păstrată şi înţeleasă de fiecare român?
Fiecare român trebuie să înţeleagă că până a ajunge la ceea ce reprezintă în ziua de astăzi România, etapele au fost lungi. Înaintaşii noştri au ştiut să pună umăr lângă umăr că să clădească ţara în care noi trăim astăzi. Să ne amintim că au fost multiple încercări de a realiza un stat naţional.
Prima realizare aparţine lui Mihai Viteazul la 1600, cel care a încercat, şi pentru o scurtă perioada de timp a şi reuşit, să unească cele trei Ţări Române. Din păcate interesele marilor puteri din vremea respectivă duc la destrămarea acestei uniri şi la asasinarea celui care a realizat-o, deoarece întotdeauna un stat unit este mai puternic. În acea perioadă, românii încep să-şi dezvolte conştiinţa că au aceeaşi origine, că vorbesc aceeaşi limbă, că au aceleaşi obiceiuri, şi, prin urmare, este absolut firesc că vor continuă lupta – iar aceasta continuă prin memoriile trimise către marile puteri. Situaţia culminează cu „unirea cea mică” din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859, când, printr-o conjunctură de interese, Cuza reuşeşte să reunească cele două ţări: Ţara Românească şi Moldova. Marile puteri nu precizează că domnitorii celor două ţări trebuie să fie persoane diferite. Speculându-se această lipsă din documentele redactate de marile puteri, se poate realiza nu doar o unire parţială – de tip legislativ cum îşi doreau acestea – ci o unire deplină, prin punerea la conducere a unei singure persoane.
Ulterior, apare contextul Primului Război Mondial, ce reprezintă un moment major întrucât dispar de pe hartă marile imperii, ce încadrau multe popoare şi teritorii. În acest context românii reuşesc să realizeze Marea Unire şi ceea ce a însemnat România în perioada interbelică, până în 1940.
Cred cu tărie că dacă nu ar fi existat oamenii politici ai vremurilor şi voinţa întregii naţiuni nu s-ar fi realizat acest eveniment. Românii erau uniţi, luptau pentru idealuri, susţineau politicienii, dar şi politicienii erau aproape de popor. Toată lumea îşi dorea acelaşi lucru – ca ţară să fie unită, să se dezvolte. Sufereau foarte mult că existau acele trei provincii – Transilvania, Bucovina şi Basarabia – care rămăseseră în afara a ceea ce crease Cuza.
Românii ştiau că se află într-o politică de desnaționalizare din partea celor două Imperii – Austro-Ungar, respective Rus, în care se aflau integrate teritoriile – şi de aceea colaborează şi luptă în război pentru realizarea unirii. Scopul primordial al intrării în război alături de Antanta în 1916 este eliberarea Transilvaniei şi Bucovinei de sub Imperiul Austro-Ungar.
Conjunctura în care marile puteri acordă dreptul la autodeterminare a popoarelor este un alt context favorabil. De asemenea, odată cu Revoluţia Bolşevică în Rusia, comuniştii ruşi, pentru a-şi atrage la început populaţia de partea lor, acordă şi ei dreptul la autodeterminare popoarelor din cadrul Imperiului Rus. Acesta este momentul pe care basarabenii îl consideră propice pentru realizarea unirii. Basarabia este prima provincie

IMG_2872

Nicoleta Anghel, Profesor de Istorie în Școala MEA

care se reuneşte cu România pe 27 martie 1918. Urmează Bucovina, pe fondul mişcărilor care au loc în cadrul Imperiului Austro-Ungar – acesta prăbuşindu-se spre finele anului 1918. Ultima provincie unită este Transilvania, la dată de 1 decembrie 1918.

 

Ce v-a oferit experienţa de profesor în Şcoala MEA?

Fiecare zi în Şcoala MEA este o nouă şi inedită experienţă. Mi s-a oferit posibilitatea de a putea lucra cu un număr mai mic de elevi, ceea ce contează foarte mult. De asemenea, un beneficiu considerabil este posibilitatea de a lucra cu mijloace moderne. Pe lângă relatarea evenimentelor istorice, elevii privesc imagini, simulări de bătălii, strategii de luptă şi astfel înţeleg şi percep mult mai clar momentele istorice. Am reuşit să lucrez cu softuri educaţionale moderne, să-mi creez o baza de hărţi şi alte resurse absolut necesare pentru a-i atrage pe copii şi a-i face să înţeleagă rolul şi importanța acestei discipline în dezvoltarea lor viitoare.