Săptămâna Altfel: De la magia poveştilor la magia teatrului

DESCRIPTION

Săptămâna Altfel: De la magia poveştilor la magia teatrului

Cu adevărat altfel. Aşa ne-am propus să fie săptămâna dedicată activităţilor educative informale din perioada 18-22 aprilie 2016. Vom avea poveşti şi teatru, magie şi ventrilocie, lecții de percuție muzicală şi de astronomie, activități sportive, expediţii în natură și programe de dezvoltare a abilităților de viață, toate adaptate vârstei şi preocupărilor elevilor Şcoala Mea.

 

Anul acesta, focusul activităţilor din cadrul Săptămânii Altfel cade pe poveste şi dramă, fiind structurate pe două mari programe: OZ Week, dedicat ciclului preşcolar şi primar şi Drama Week, dedicat copiilor de gimnaziu şi liceu.

 

Incursiune în ţara lui Oz

Dorothy, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea, Leul cel Laş. Toţi ne devin prieteni şi parteneri de drum prin ţara lui Oz. În acest an, Săptămâna Altfel ne dă ocazia să pătrundem în lumea magică a Vrăjitorului din Oz, fiecare zi a săptămânii devenind o zi tematică inspirată din faimoasa poveste a lui Frank Baum. OZ Week este astfel conceptul sub care se vor regăsi activităţi educative şi distractive dedicate micuților din ciclul preşcolar şi primar.

 

oz week

Luni ne îmbrăcăm în Rainbow, ne punem pantofiorii argintii şi un sărut magic pe frunte pentru că vom avea Journey Day. Este ziua în care aflăm despre Kansas, Dorothy, Yellow Road şi cine suntem noi în poveste. Prietenii de la Little Impro ne vor conduce apoi în Scarrow Crow Room pentru a exersa improvizaţia.

 

Cu ochelarii de soare pe nas şi tichii argintii pe cap, marţi, de Clever Day, călătorim în Oraşul de Smarald, îi cunoaştem pe prietenii lui Dorothy şi purtăm verde.  În cadrul programului Academia 1,61, plecăm într-o expediţie în natură, unde învăţăm cum să ne orientăm cu busola şi să aprindem focul fără chibrit, în vreme ce piticii de grădiniţă au parte de propria lor expediţie în lumea şcolii. Apoi admirăm păpuşile vorbitoare într-un fantastic spectacol de ventrilocie.

 

Miercuri e Emotion Day, ziua violet în care purtăm rochii lungi, pălării şi mănuşi, tuxedo, jobene şi baghete. Atunci aflăm despre vrăjitoare şi maimuţe şi trăim magia gestului frumos alături de Asociaţia “Ana şi Copii”. Ne bucurăm, de asemenea, de întâlnirea specială cu prietenii canini în cadrul atelierului de dresaj susţinut de “Planeta Ham-Ham”.

 

Joi avem libertatea de a alege cine vrem să fim şi să purtăm culoarea care ne dă curaj. De Self Esteem Day, ne dezvoltăm încrederea în propriile forţe şi desluşim tainele magiei cu ajutorul celor de la Blue Party.

 

În ultima zi de aventuri, Jitterbug Day, purtăm roşu pentru noroc şi mergem la vânătoare de ouă în Oraşul de Smarald. Apoi ne bucurăm de festivitatea de premiere a concursului de cultură generală Enciclopedica. Şi pentru a sărbători o săptămână de activităţi memorabile, în final, ne distrăm la o petrecere pe cinste.

 

Incursiune în lumea teatrului şi a business-ului

Dacă cei mici sunt spectatori într-o lume de poveste, elevii din ciclul gimnazial şi liceal vor fi, pentru prima dată, actori într-o poveste, jucându-şi rolul chiar pe scena Teatrului Ţăndărică. În cadrul Drama Week, ei îşi vor antrena calităţile actoriceşti, pregătindu-se temeinic pentru reprezentaţia finală din data de 21 aprilie. Toate fondurile strânse din vânzarea biletelor vor fi ulterior donate.

drama week

Drama Week este gândită ca o activitate educativă complexă, care să îi familiarizeze pe elevi cu lumea teatrului de dincolo de scenă. Aşa se face că prestaţia lor dramatică va fi completată de prezentări inedite în cadrul a două ateliere cu teme conexe: cel de make-up şi design vestimentar. Mihaela Vasile, make-up artist, le va vorbi elevilor de gimnaziu despre machiajul de film, în vreme ce designerul Silvia Şerban le va împărtăşi din experienţa sa în realizarea costumelor cu atitudine şi poveste.

 

Nu uităm însă nici de cei îndrăgostiţi de mişcare, muzică ori de astronomie. Pentru ei, Săptămâna Altfel la Şcoala Mea vine cu ateliere dedicate. Cu sprijinul celor de la Blue Party am pregătit Atelierul de Tobe, în cadrul căruia ne lăsăm creativitatea în voie, pe ritmuri neobişnuite de percuţie. Apoi, aflăm despre calendarul astronomic actual şi studiem corpurile cereşti cu ajutorul telescopului în  cadrul Atelierului de Astronomie, organizat în parteneriat cu Astroclub Bucureşti. Mişcare facem cu susţinerea Aerosquash, iar alături de Crucea Roşie învăţăm să acordăm primul ajutor şi să ne formăm comportamente sanogene.

 

Săptămâna Altfel este, de asemenea, prilejul ideal pentru ca elevii noştri de liceu să aibă primul contact cu lumea antreprenorială, să-şi formeze abilităţi practice şi să capete experienţă relevantă, dezvoltându-şi know-how-ul în domeniu şi educându-şi auto-motivarea. Pentru a le stârni interesul şi curiozitatea pentru lumea afacerilor, ne-am dorit să acoperim o arie ocupaţională cât mai largă, de la marketing şi publicitate până la medicină umană, sportivă şi veterinară. Demersul nostru didactic este susţinut de parteneri precum Leo Burnet, Next Advertising, Hotel Cristina, Spitalul Clinic de Urgenţă, Dental Med, Ama Optimex, Kinetic Sport, Facultatea de Medicină Veterinară şi Cabinet veterinar Crivet, cărora le mulţumim pe această cale.

 

De la magia poveştilor la magia teatrului, Săptămâna Altfel la Şcoala Mea este menită să pună în valoare talente, să activeze pasiuni, să ofere informaţii, cultură şi amuzament într-un pachet educaţional inedit, pe care copiii să îl adore. Iar entuziasmul lor spune deja totul: „In Oz Week, vom scapă de teme şi ne vom distra minunat. URAAA!”, semnat: un elev al clasei a II-a A.

 

ONE COMMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *