Câmpia copilăriei mele

de Dumitru V. (clasa a VIII-a C)

Nu știu să existe un loc mai drag mie decât câmpia de lângă casa străbunicilor mei. În fiecare an regăsesc acel loc superb, neschimbat.

În fiecare dimineață soarele răsare împrăștiind lumină, asemenea unui ochi roșu, însângerat. Mii de fluturi și de insecte zboară în jurul minunatului curcubeu al culorilor. La marginea câmpiei un mic râu curge nestingherit, susurând asemenea unei orchestre a naturii. În lumina soarelui, macii strălucesc cu petalele lor stacojii, provocând iluzia unui foc sălbatic ce mistuie totul în cale. Pe vârful unui deal se înalță maiestuos un nuc falnic, care oferă un adăpost de liniște și de răcoare în căldura toropitoare a verii.

Odată cu lăsarea noptii, toate vietățile se retrag spre adăposturile lor, în timp ce soarele coboară sfios sub linia depărtată a orizontului.

Câmpia este linistită, dar totuși foarte vie. Respir adânc, ca și cum aș vrea sa păstrez în toată ființa mea imaginea acestui paradis, pentru totdeauna..