Casa de turtă dulce
de Ilinca G. (clasa a VIII-a C)
Jucaria pentru un copil înseamnă bucurie, dar un magazin de jucării înseamnă un adevărat taram magic. Unele, sunt magazine și atât. În schimb, altele îți oferă amintiri de neuitat. Într-unul din acestea am trăit o experienta care mi-a rămas în minte ca și cum s-ar fi întâmplat ieri…
Magazinul era un spectacol captivant pentru fiecare om ce pășea dincolo de usi. Ghirlande aurii, globuri atarnate de crengile bradului de Crăciun, acadele și decoratiuni sclipicioase creau o întreaga atmosfera feerica. Moș Crăciuni parcă îmi urmăreau fiecare mișcare pe care o făceam. Mă uităm împrejur și nu știam la ce sa mă uit prima data. Voiam să pun mâna pe fiecare plus pufos, trenulet în mișcare sau elf care ieșea din cutia de cadouri la fiecare cateva secunde. Am înaintat prin mulțime și un miros puternic de turtă dulce m-a izbit. În mijlocul magazinului se afla o mare casuta de turta dulce. Cea mai mare! Decorată cu ciocolata pe acoperiș, dulciuri colorate la geamuri, acadele si glazura ce curgea de pe margini, aceasta era atracția principala!
Un anunt discret, însă, îmi tăia orice speranta ca as putea totuși să intru în ea pe ușa de un metru. M-am plimbat prin tot magazinul, dar gandul imi statea tot la masiva casa de turta dulce. M-am întors langa ea si am intrat pe ușa, fără sa ma gandesc. Nu, n-am făcut bine. Nu mai auzeam colindele de pe fundal, nu mai vedeam auriu în jurul meu… Vedeam o lumina puternica, dar nu erau farurile masinutei expuse în spatele magazinului. Era altceva, o lumina care s-a stins. În fața mea apare un elf. Se uita vesel la mine și aștepta sa îi zic ceva. Nu aveam cuvinte atunci. Îmi puneam o mie de întrebări, dar nu aveam niciun răspuns la ce se intampla. Deodată, elful ma saluta, iar eu ii raspund sfioasa inapoi, facandu-i cu mana. În spatele meu se afla o ciuperca mare, care părea a fi casa unui strumf…Dar unde mă aflam totuși?
Răspunsul la întrebarea mea, în schimb, l-am aflat repede, odată ce elful mi-a prezentat locul. Mă aflam în “Lumea Poveștilor””. Nu mă așteptam la ceva mai puțin neașteptat. Am simțit o ușoară atingere pe umăr și am întors capul. În spatele meu se afla un strumf, nedumerit de vizita mea pe taramul lui. Cativa pași mai încolo o arca de acadele se înalța pe marginea unui râu din care curgea ciocolata. Din copacii de deasupra capului meu se auzeau niște veverițe certandu-se. Puțin mai încolo puteam auzi glasul mladios al unui inorog. Eram fermecată sa vad atatea personaje de poveste într-un singur loc. M-am apropiat de unde venea sunetul și am zărit cornul perfect ascuțit și strălucitor al inorogului. Era înconjurat de plante cu care vorbea, ale căror tulpini ajungeau până în nori!
N-as fi vrut sa mai plec din “Lumea Poveștilor””, dar am auzit, ca prin vis, în difuzoarele magazinului anuntandu-se inchiderea acestuia în zece minute. M-am panicat și am căutat cu înfrigurare ușa prin care intrasem. Am deschis- o și amintirile au rămas în urma mea, ca un vis frumos…
