Vă prezentăm mai jos creațiile literare cu tema “În visul meu” care au obținut “Diploma de debut” în cadrul proiectului “Comunicare + “. Vă dorim lectura frumoasă!

În visul meu

de Alexandra L. (clasa a IV a) 

Eram la bunica mea.Mă jucam în iarba verde, dar eu îmi doream să fiu peste mare , să conduc o corabie şi să simt inima mării. M-am dus în casa bunicii mele şi m-am apucat să caut cartea „Corabia Viselor”. Am căutat cam jumătate de ceas şi am găsit-o.Când am deschis-o parcă am auzit valurile mării.

Şi aşa am început să citesc. Dintr-o dată am început să nu mai simt nimic şi după ce am început să îmi simt din nou bătăile inimii, am observat că nu mai sunt în camera ţără- nească de la bunica mea, ci pe o corabie adevărată!

Corabia părea că nu este cârmuită de nimeni şi aşa am condus-o eu.Mă simţeam de parcă nu aş fi fost eu şi parcă fiecare picătură de apă care mă atingea se transforma într-o steluţă multicoloră.Am călătorit destul de mult timp fără să mă sperii de ceva. Nopţile nicidecum nu mă speriam pentru că ştiam să conduc o barcă şi mă orientam de fiecare dată după stele. Aşa nu mă pierdeam niciodată. Toate zilele pe care le-am avut, cât timp am călătorit, erau călduroase, cu soare călduţ şi blând.

Dar într-o zi, am văzut o piatră în formă de inimă, albastră, pe fundul oceanului. Parcă acea piatră mă atrăgea la ea şi am sărit în apă ca s-o iau.M-am grăbit foarte mult pentru că,dacă nu mă mişcam repede, corabia o lua în altă direcţie şi nu o mai găseam niciodată.După ce am luat piatra, am înotat din nou spre barca mea,m-am urcat în ea şi am pornit la drum.

Piatra era minunată, iar eu o consideram o bogăţie de preţ. Păcat că am stat doar două ceasuri pe acea corabie minunată

pentru că m-am trezit din nou în camera mea din casa bunicii mele.Când am realizat că nu mai sunt pe corabia mea uimi- toare, am fost tristă, dar am văzutcă aveam în mână piatra albastră, în formă de inimă.

Eu am denumit acea piatră „Inima Oceanului” şi de atunci o ţin cu mândrie în camera mea.

În visul meu

de Daria C. (clasa a IV a A)

Era seară. Eram gata de culcare, însă, încercând să adorm, nu reuşeam. Era linişte, o linişte asurzitoare, dar în mintea mea se derulau imagini ca într-un film.Nu eram în camera mea din pod, ci eram într-o gradină cu flori peste tot, cu copaci falnici în faţa mea,cu muzică ce parcă din cer se auzea, cu duci şi ducese, prinţese şi prinţi, regi şi regine şi multe oglinzi pentru toată lumea. M-am uitat în a mea şi ce credeţi că am văzut? Eram ca o zână cu aripi din sidef, o coroană minunată şi o rochie fistichie, gata, gata de domnie!

Normal,aveam şi un castel şi-l vedeam prin oglindă.Era mare, frumos, parcă din cristal, şi avea un turn înalt, cu-n steag uriaş pe care ce credeţi că era? Chiar faţa mea! Cu părul împletit,aranjat, arătam ca o regină fără împărat. Apoi m-am uitat în spate şi am văzut întuneric. M-am întrebat ce s-a întâmplat cu caste- lul, nobilii şi steagul, însă nu m-am putut gândi decât că, probabil, fusese doar un vis. Însă încă sper că, până la urmă, visul mi se va îndeplini!

Crezi, doreşti şi visezi!

În visul meu

de Dora N. (clasa a IV a B)

O noapte fără sfârşit

E o noapte fără început

În visul meu,

Aşa s-a întâmplat.

Soarele ca mingea de foc,

Nu mai venea.

Pe cer se vedeau doar astrele argintii

Sau norii plumburii.

Ziua, ea nu mai apărea,

Noaptea, ea tot se lungea,

Nimeni nu o ajuta

Decât steaua care strălucea.

Toată lumea doar dormea

Şi nimeni nu se trezea,

Decât Luna care, săraca,plângea

Deoarece Soarele nu apărea.

Dintr-o dată o lumină a apărut

Toată lumea o îndrăgea

Iar copiii fericiţi au plecat

Cu ghiozdanele şi şepcile pe cap.

Cartea de cristale

de Alex P. (clasa a III a B)

Într-o zi un vrăjitor găsise o carte cu vrăji. El făcuse o vrajă. Pagina cărţii se transformă în cristale verzi. Era ceva magic, era o carte foarte valoroasă. Această carte face nişte vrăji periculoase. Acele vrăji pot schimba tot spaţiul, nu doar atât, ele pot distruge planeta Pământ. Cartea ajunse la un om care nu avea mulţi bani, până într-o zi, când omul a deschis cartea. Răul a pătruns în acel om sărac. Se transformase într-un monstru. Omul zise:

-Vreau să distrug toată lumea! zise el.

După câteva zile, săracul a primit o armură indestructibilă. După aceea a folosit o vrajă din carte.Cu acea vrajă a făcut un toiag care controla tot. Când primise toiagul a hipnotizat tot satul. Le-a poruncit să îi aducă toate bogăţiile. Peste o zi, un cavaler cu o armură de aur, se decise să îl învingă. Când a început lupta, cavalerul îi dăduse în cap cu sabia. Nu îl lovise aproape deloc. Cavalerul rău zise:

-Nu o să mă învingi tu!

-Ba o s-o fac!

Cavalerul bun i-a băgat sabia în inimă. În acea clipă, tot răul din omul sărac ieşise. Omul zise:

-Ce s-a întâmplat cu mine?

Cavalerul luase cartea şi o puse în cel mai securizat loc din lume. Acel loc era un templu.Templul era protejat de capcane cu :foc, ţepi, săgeţi, prăpăstii. După câteva zile, un om şi-a propus să găsească cartea cu vrăji, dar , dar nu a găsit-o şi a murit din cauza capcanelor.

După un an de zile, un vrăjitor a auzit de cartea de cristale. El a vrut să o ia. Ca să o ia, trebuia să aibă: un toiag, cristalul suprem. A doua zi, luase cartea. El voia să o facă mai puternică. Îi trebuia o poţiune. Acea poţiune era făcută din: ochi de păianjen, otravă de cobră, sânge de om şi ouă de broască. El a scăpat lavă în poţiune şi a explodat tot bârlogul.

 

În visul meu

de Carla Maria D. (clasa a III a A)

Eu am visat că Moş Crăciun venise la noi în luna octombrie. M-am mirat foar- te tare pentru că ştiam că Moş Crăciun vine în luna decembrie. M-am bucurat enorm. Mama şi tata voiau să se ducă până la mall, dar ,când ei l-au văzut, şi-au schimbat planurile. Eram aşa de fericită, fiindcă el mi-a promis data trecută că anul viitor îmi va aduce un căţeluş. Mi-am dorit dintotdeauna un căţel.Am visat mereu cum mă jucam cu el, cum îl îngrijeam, cum îi mângâiam blăniţa moale şi cum îi simţeam răsuflarea caldă, în mâna mea.

Inima îmi bătea cu putere. Simţeam cum îmi sare din piept. Îmi treceau mii de gânduri prin minte. Încă nu m-am gândit ce nume să îi dau. Nu ştiam dacă voiam băieţel sau fetiţă.

Moş Crăciun mi-a arătat data trecută mai multe poze cu căţei şi eu am ales Pomeranianul Boo. Acum nu mai conta ce căţel îmi aduce. Aveam emoţii mari. Aşteptam cu sufletul la gură să văd dacă Moş Crăciun mi-a adus un câine.

El a intrat pe uşă şi m-am întrebat unde este câinele. După el a intrat un spiriduş care avea în mâini o cuşcă roz pufoasă, foarte pufoasă. Când am văzut câinele, toată faţa mi s-a înseninat. Nu îmi venea să cred ce îmi vedeau ochii: era un câine Pomeranian Boo. Era aşa cum l-am visat. L-am luat în braţe.Nu îmi venea să cred cât de moale şi pufos era.Am simţit că era cel mai pufos lucru pe care l-am îmbrăţişat în viaţa mea. Apoi am simţit ceva umed în palma mea. M-am trezit şi mi-am dat seama că a fost un vis. Lacrimile îmi curgeau pe obraji. Nu era năsucul lui în palma mea…

Mi-am dat seama că viaţa e mai frumoasă atunci când visezi. Bunica mea îmi spunea că, atunci când îţi doreşti ceva foarte mult, visele pot deveni realitate.

Atunci voi continua să visez…

Visaţi şi voi!!!

 Lumea norilor

de Sofia T. (clasa a III a B)

Într-o zi, m-am întâlnit cu un nor pe nume Lena. Am vrut să văd cum arată lumea norilor, aşa că am urcat pe nor şi am zburat peste munţi, văi, lacuri şi oceane, câmpii pustii şi galbene şi mări adânci nemărginite. Când am ajuns, ce să vezi, era splendid! Lena mi-a spus că va trebui să mă obişnuiesc , pentru că diseară voi mânca apă şi peşti prăjiţi (cum să mănânci apă prăjită!). Lena mi-a arătat camera mea. În cameră erau: un pat în formă de nor, cu o pătură răco- roasă împletită în abur, o mică măsuţă făcută din marmură cu două scăunele albastre ca cerul însorit. Pe măsuţă erau două furculiţe din argint, două cuţite tot din argint, două farfuriuţe albe făcute din perle mari şi un dulăpior galben făcut din stele.

Seara, la masă, am mâncat omletă din abur şi apă prăjită.A fost delicios.Apoi norişoara m-a dus la croitoreasa norilor şi mi-a făcut o rochie din razele soare- lui, valurile mărilor, albastrul cerului, răcoarea norilor, auriul aurului, albul perlelor, splendoarea lunii, lumina stelelor şi griul argintiului. Arătam foarte drăguţ. Croitoreasa mi-a şi făcut o coadă împletită în stil noresc. Eram gata de plecare. Mi-am luat geanta dăruită de Lena. În ea mi-am pus o pătură, apă, omleta din abur, furculiţele şi farfuriile, cuţitele de pe masa de marmurădin cameră.

A fost o călătorie lungă, dar frumoasă!

Iepurele alb

de Dana D. (clasa a II a B)

Era odată un iepuraş alb ca neaua, iar ochii lui erau albastri ca cerul senin. El locuia într-o poieniţă viu colorată, într-o vizuină spaţioasă.

Într-o zi, pe neaşteptate, a venit o furtună puternică. Vizuina era complet distrusă.

-Vizuina mea! Acum unde o să locuiesc? zise el necăjit. Iepuraşul porni la drum să-şi găsească o nouă locuinţă. A mers şi a mers până a găsit locul perfect a-şi făuri căsuţa. El era fericit acolo unde şi-a construit casa. Şi-a făcut mulţi pri- eteni acolo, dar cea mai bună era Căprioara-Mioara. Ei se jucau mult împreună, dar Vulpoiul  Roşcăţel voia să îi manânce pe amândoi. Deşi tot încerca să-i mă- nânce, nu reuşea, deoarece Lupul Cenuşiu le venea mereu în ajutor. Nici cu Ursul Cafeniu în ajutor, nu putea să îi captureze.

Într-o zi cei doi amici i-au spus:

-Bunătatea mereu învinge răutatea!

Din acel moment, cei doi năzdrăvani au devenit buni cu toate animalele din pădure.

Lacul îngheţat

de Carina D. (clasa a II a B)

O fetiţă cu ochi verzi, strălucitori, cu păr roşcat şi cu faţa albă ca spuma lap- telui, mergea cu greu prin nămeţi. La un moment dat se opri: în faţa ei se întindea un lac îngheţat. Simţea cum vântul şuiera pe lângă urechile ei mici şi roşii de atâta frig. În acel moment ,apărură şase cerbi cu coarne lungi şi cafenii.

Fetiţa a încălţat o pereche de patine din cristal şi a început să patineze, iar cerbii dansau alături de ea, alunecând pe gheaţa sticloasă.Fulgi mari şi grei au început să cadă din ce în ce mai des peste ei.Imediat, cerbii s-au grăbit spre adăpostul lor. Fetiţa a început să alerge şi ea spre casă.

Seara, obosită, a adormit cu gândul la cerbii dansatori.

Fusese o zi minunată!

Micul pinguin

de Ingrid B. (clasa a II a A)

Într-o lume ideală există un pinguin care se abţinea să nu plângă. Toţi priete- nii lui îşi băteau joc de el. Majoritatea prietenilor pinguinului cenuşiu râdeau ca o maimuţă neobrăzată de aproape tot ce era urât şi li se părea destul de amu- zant!

Pe pinguinul cenuşiu îl chema Carlos. Era chipeş şi avea nişte ochi minunaţi şi o faţă sclipitoare. Chiar şi părinţii se purtau urât cu Carlos. Mereu el muncea tot ce era de muncit şi el făcea toată treaba bună. Tot ce curăţa, după ce termi- na, totul era lună.Carlos nu era nici mare, nici mic, el era mediu. Într-o zi, când s-a dus să ia peşte din ocean, a venit un rechin şi l-a luat în adâncuri la o petre- cere de rechini. Carlos va fi tortul. Au stins lumina pentru ca să vină tortul, adică el. Era ziua unui rechinel. Apoi au început să cânte: Mulţi ani trăiască! Mulţi ani trăiască! La mulţi ani! Cine să trăiască? Cine să trăiască? La mulţi ani! Rechinaşul să trăiască! Rechinaşul să trăiască! La mulţi ani!!! Şi a suflat în lumânări.

-La multi ani, iubitul meu! spuse mama.

-La mulţi ani, scumpul meu! zise tata.

Când au luat cuţitul de tort să îl taie, a venit toată familia, dar şi toţi prietenii lui Carlos. S-au luat la luptă. După câteva ore, un pinguin a spus:

-Noi acum ne luptăm degeaba. Haideţi să fim prieteni! Cine e de partea mea?

Toţi rechinii şi toţi pinguinii au zis „Da” în cor. Atunci rechinii şi pinguinii au dat o petrecere. Când au ajuns la ţărm, mama lui Carlos a zis:

-Haideţi să nu ne mai batem joc de Carlos şi să nu îl mai punem doar pe el să facă treabă. Haideţi să muncim şi noi că uite ce se poate intâmpla!

De atunci, nimeni nu şi-a mai bătut joc de Carlos şi toţi au mai făcut curat. Ce frumos a fost când Carlos nu s-a mai simţit jignit şi când rechinii nu i-au mai mâncat pe pinguini!