Crăiasa de aramă

de Mara-Ilinca T. (clasa a VIII-a C)

Era o dimineață plăcută, liniștită. Lătratul câinelui meu mă trezi și astfel începea o nouă zi de toamnă. Pe geamul mare, parcă înghețat , se așternea orașul pașnic, mohorât ca într-o asemenea dimineață . Era o atmosferă nostalgică, apăsătoare chiar, creată  de venirea Crăiesei ruginii.

Copacii din grădină erau toți parcă încordați, aplecați spre pământ ca niște supuși ai Crăiesei impunătoare. Frunzele lor cădeau încet și atunci simțeai că parcă se cutremură pământul. Închideam ochii și oftam. Vântul răcoros se juca cu crengile copacilor ca niște marionete la un spectacol teatral , coordonatorul fiind Craiasa însăși.  Covorul țesut din fir arămiu se așternea peste iarba veștejită. Din depărtare se deslușea o siluetă ca în ceață. Apărea toamna , Regina , iar toată natura îi ura un mare bun venit.

Animalele erau de negăsit . Îmi lipsea glasul mlădios al păsărilor ce cântau o serenadă în timpul verii . Și câinii din vecini se retrăgeau înapoi în căsuța lor mititică. Pentru ei venea anotimpul de odihnă. Nu mai alergau ca altădată prin grădină zburdalnici. Se ivea câte o cioară mai amețită ce se plimba țanțoșă peste covorul arămiu. Era solitară, fidelă Crăiesei , asigurându-se de schimbările ce se produceau în natură.

Călătorea cioara peste dealuri și ajungea și la câmpii, unde vedea recoltele îmbogățindu-se. Se ilustra un cadru cromatic, specific anotimpului autumnal.

Mă trezesc parcă din vis de zgomotul picăturilor reci de ploaie. Ies în grădină și simt picăturile reci atingându-mi obrajii. Cerul de plumb îmi trimite fiori reci . E frig afară ! A sosit Crăiasa de aramă!