Cursa prieteniei
de Matei C. (clasa a VIII-a B)
Cu zâmbetul pe buze, am deschis larg fereastra camerei și am primit ușor înfrigurat adierea înțepătoare a unei dimineți de vară. Cerul lepaădat de nori lăsa razele soarelui să îmi mângâie suav pomeții ușor îmbujorați. Așteptam această zi cu nerăbdare. Peste doar câteva ore avea să înceapă concursul de alergare pentru care m-am antrenat atâta vreme.
Pentru a mă încălzi, pornesc pe jos spre locul de start, într-un pas ușor grăbit, cam doi kilometrii în care mă concentrez asupra a ce va urma. Era momentul meu în care trebuia să arăt tot ce am mai bun în mine. Într-un final ajung la locul de înscriere, aveam căștile în urechi, acestea redau muzică antrenantă pentru a face adrenalina să sară din mine. Deodată aud un strigăt în spatele meu, mă întorc:
-Matei ! Matei ! Era colegul meu de bancă, Filip. S-a înscris și el fără să-mi spună. Plecăm amândoi la start. Unul langă altul așteptăm semnalul sonor. O așteptare ucigătoare care nu face decât să fiarbă emoțiile în noi. Văd cum pistolul de start este îndreptat în sus și se dă startul. Pornim foarte încrezători. Totul mergea perfect, ne mențineam pozițiile avansate. Dintr-o dată observ că Filip mărește ritmul și o ia înainte. Era atât de departe încât la o curbă l-am pierdut din priviri. Măresc viteza considerabil și ajung în acea curbă, trec de ea și nu îmi vine să cred ochilor, Filip era întins pe jos iar din genunchi sângele îi șiroia. M-am speriat dar am acționat numaidecât. L-am ridicat, el nu putea să calce în piciorul rănit, așa că i-am pus mâna după umărul meu și i-am spus că trebuie să-l ajut să termine cursa. Încetul cu încetul avansăm spre final. La sfârșitul traseului, lumea începuse să se îngrijoreze. Deja totul devenise foarte solicitant, aș fi vrut să renunț, dar am continuat. Mai aveam 50 de metri până la final, iar lumea și-a dat seama ce se întâmplase când ne-am apropiat. Un ropot de aplauze se stârnește în mulțime când trecem linia de sfârșit. Satisfacția de pe chipurile noastre face mai mult decât o victorie..
După ce am ajuns acasă și m-am întins în pat pentru a mă odihni, primesc un telefon de la Filip, în care ține să-mi mulțumească.
Cu siguranță, ce s-a întâmplat în acea zi valorează mai mult decât orice medalie aurită și uitată într-o vitrină.