În zorii dimineții

de Sara A. (clasa a VIII-a C)

  Stând pe marginea lacului cristalin, am în vizor întregul oraș București. Acesta, pe timpul zilei activ, colorat și aglomerat, pare acum o imagine înghețată într-o buclă firavă a timpului, așteptând răbdător ca soarele să urce până în vârful boltei cerești și să dezmorțească de-a binelea orașul. În acest tablou rece și ușor intimidant, liniștea de mormânt este spartă de ciripiturile voioase ale privighetorilor și mierlelor care trezesc delicat viața  verde a orașului. Acestea taie necruțător linia orizontului și lasă în urma lor un firișor fin poleit cu aur, invitând soarele de-abia trezit la un dans elegant. Admir fascinată formele, culorile și înălțimile variate ale clădirilor și îmi dau seama că diferențele ne fac să strălucim în propria noastră lumină. Într-o căsuță galbenă cu etaj, perdelele se dau ușor la o parte pentru a pătrunde undele îmbietoare de căldură în camera buimacă de la raza puternică de lumină ce a invadat-o brusc. Acum, trecând de la planul cosmic și de la clădirile mari din planul terestru, îmi cobor privirea înspre lacul de cleștar, în care orașul se reflectă ușor deformat, colorând viu apa limpede. Peștișorii mai scot din când în când capul la suprafață, așteptând să își primească hrana zilnică delicioasă. Pe timpul dimineții se oferă cel mai spectaculos tablou, iar trecerea înceată de la amorțitul oraș fantomatic la coloratul oraș plin de energie este o priveliște de neratat.