MIHAI EMINESCU

Sara A. (clasa a VIII-a C)

Soarele se-așterne, sfios, în noapte,

Valurile mării se sparg, pe rând, în șoapte,

Mă așez pe nisip cu un aer dramatic

Și privesc, în depărtare, peisajul romantic.

Parcă îmi străpunge inima o sclipire,

O enigmă, un murmur, o amintire.

Și într-una dintre aceste nopți obscure

Mă gândesc la un anume cineva,

Ce, ca băiet, cutreiera prin pădure.

Poetul ce-amintește de lună și de stele,

Poetul ce trăiește prin ale sale scrise perle,

Poetul ce ne-nvață despre iubire, despre viață,

Eminescu, spirit efemer, ce dăinuiește prin speranță.

MIHAI EMINESCU

Daria-Maria P. (Clasa a VII-a A)

În pădurea cea divină
După umbre și dureri,
Stă șezut ca-ntr-o grădină
Un mormânt ornat cu flori.

Sub un clar subtil de lună
Se ascund prin văzduh
Sentimente de durere
Regăsite printre stele.

Iar în noaptea cea pustie

Luna apare argintie,
Iar călimara de cerneală
A rămas aproape goală.

Și durerea și speranța

Toate omul definesc,

Iar izvoarele și cerbii

Natura o-nveselesc.

Iar petalele-adormite
Se trezesc sub clar de lună,
Suflet blând, îndurerat,
Eminescu, noapte bună…

MIHAI EMINESCU

Andrei-Noah D. (Clasa a VIII-a C)

Printre lună, printre stele,

După nouri, zile grele,

Din senin ni se arată

Un om bun, fără cravată,

Ci îmbrăcat la papion,

La scris, mare campion!

Pe noi ne inspiră și-l iubim,

Poet, pe care Eminescu-l numim,

Ne-a adus cu drag, din minte,

Poezii și multe pilde.

Prozator și jurnalist, înclinat spre romantism,

De copil, oportunist, se ducea spre clasicism,

A-nceput de mic să scrie,

Fericire ca să fie

Pentru noi toți de cândva,

Să venim din urma ta!

MIHAI EMINESCU

Teodora V. (Clasa a VIII-a C)

Un Făt -Frumos cu ochi căprui,

Șade-n știrea nimănui,

Sub un cer de stele plin,

Scrie într-un stil divin.

Noaptea poartă în spinare

O lună, una oarecare,

Ea luminează cu speranță,

Să creeze o nouă viață.

Eminescu tot suspină,

Luna nu-i deloc mai plină,

Iar pe foaia lui răsare

O nouă rază de soare.

REGINA LUNII

Vlad D. (Clasa a VIII-a C)

Știu că nu-ți mai amintești

Iubirea noastră ca-n povești,

Nici nu mai știu ce s-a-ntâmplat,

Ne-am certat?

Ne-am împăcat?

Eram atât de fericit

În noaptea când ne-am întâlnit,

Erai cea mai frumoasă zână,

Mai sclipitoare decât mândra lună.

Când m-am uitat în ochii tăi

Așa de negri,

Așa de goi,

Am știut într-o clipită

Că vreau să fii a mea iubită.

Acum sunt singur și rănit,

Inima mi-ai ofilit,

Dar eu încă te iubesc,

Mereu de tine-mi amintesc.