O călătorie pe alt tărâm

de Flavia C. (clasa a VIII-a C)

Există și alte lumi, nu-i așa? Nu suntem singuri în acest univers infinit. Este imposibil!

Cum poate fi viața pe alt tărâm? Imaginația mă poartă acolo și , poate, la un moment dat voi ajunge chiar eu, cu trupul meu, într-un loc cu alte legi, cu alte ființe și un alt mod de a trăi.

Sunt izolată în camera mea cu atâtea amintiri frumoase. Privind spre globul pământesc, pe care îl rotesc cu mare repeziciune, amețesc și sunt prinsă într-o cursă infernală, care mă coboară spre o lumină argintie. Nu mai văd nimic, apoi…

În fața mea apare un tărâm de basm. Un pârâu cu apă cristalină, lila, urcă spre munte. Cum e posibil, mă întreb? Nu am niciun răspuns, doar privesc uimită. Mă ridic de pe covorul fin, cu fire în culorile curcubeului. Este un fel de câmpie multicoloră, care se mișcă neîncetat, precum valurile mării. În jur își îndreaptă crengile spre cer un fel de copaci la fel de mișcători, cu crengi verzi și frunze ascuțite, albastre.

Dintr-odată, se aude un zgomot vesel. Este un cântec nemaiauzit. Apar și artiștii. Niște ființe micuțe, cu ochii mari, urechi clăpăuge și păr argintiu. Toate au pe cap un fel de ghinde strălucitoare. Sunt înconjurată de aceste creaturi, dar nu înțeleg nimic. Doar cântecul lor pare a avea sonoritățile lumii mele.

Pornesc cu ei spre un sat pierdut printre copacii mișcători. Căsuțele lor sunt ca niște ciuperci și peste tot strălucește ceva argintiu. Un bătrânel cu aceeași căciuliță argintie mă duce pe aleile satului. Văd copii citind în globuri de cristal ceva ce nu pot desluși. Probabil învață. Într-o sală mare este forfotă, aceste ființe drăgălașe își pregătesc prânzul. Nu departe, într-un atelier alți micuți repară ceva ce seamănă cu o dronă. În alt loc se aud melodii line, cred că se roagă.

Sunt fermecată de acest tărâm, deși nu înțeleg ce zic aceste creaturi mărunte la propriu, dar ce par atât de mari la figurat! Îmi inspiră liniște și fericire. Ce lume frumoasă au! E a lor, ei au grijă de ea!

Din această mulțime fericită vine spre mine o ființă și îmi pune în palmă ceva ce seamănă cu o frunză argintie. Cred că e un cadou. Mă aplec ușor și îi mulțumesc. Nu răspunde, apoi zâmbesc. Toți încep să cânte și se rotesc în jurul meu. M-au înțeles. Ne rotim toți într-un dans amețitor și…ochii mi se închid. În fața mea apare globul pământesc. Sunt acasă ! Călătoria mea pe acel tărâm al fericirii s-a încheiat. Lumea lor nu e prea diferită de a noastră, însă ei ocroteau natura lor multicoloră și aș vrea ca și noi, pământenii, să le învățăm lecția.