O EXPERIENȚĂ DE NEUITAT

de Ilinca G. (clasa a VII-a C)

A sosit și ziua, mult așteptată, în care trebuia să mergem la Studioul „DeMoga”, pentru a înregistra o melodie. Această oportunitate a fost premiul pe care l-am primit, noi, Ilinca Gabura, Daria Marambei, Alex Mocanu, Andrei Marin și David Rolea, membrii trupei care a câștigat premiul I, oferit în cadrul „Talent Show Charity Gala”, organizată în luna Decembrie 2018, de Liceul Teoretic Școala Mea.

Cu fiecare zi, care a trecut din Decembrie, am devenit tot mai nerăbdători să avem parte de această experiență și iată-ne ajunși acolo, însoțiți și susținuți de Smaranda Căciulatu, care ne-a prezentat celor care aveau să se ocupe de noi. Studioul arăta foarte profesionist și cred că toată lumea  știe că nu e doar o impresie, ci realitate.

Am fost introduși în atmosfera locului, cu multă atenție și prietenie, de către producător,  care ne-a explicat  care sunt etapele înregistrării unei melodii și am început înregistrarea cântecului „Impossible”. Am inregistrat, pe rând, partea fiecăruia dintre noi, din  cântec, fiind, bineînțeles, nevoiți să repetăm, de mai multe ori, fiecare bucată, însă gazda noastră ne-a liniștit, dându-ne exemple despre mari artiști care petrec zile întregi în studio, pentru a finaliza o melodie.

Pentru câteva ore ne-am simțit și noi puțin „artisti”, copleșiți de atmosferă, de plăcerea cântatului, de tot ce ne înconjura și de gândul că pe acolo au trecut persoane foarte cunoscute. După plecarea noastră, melodia a fost mixată și ne-a fost trimisă să o ascultăm. Le puteți asculta și voi pe site-ul școlii.

A fost cu adevărat o experiență interesantă, poate pentru unii dintre noi, unică și nu putem decât să multumim, încă o dată, tuturor celor care au contribuit ca pentru câteva ore să ne simțim minunat și să facem imposibilul, posibil..