O zi specială

de Anita Pănican, cls IV-B

Era o dimineață veselă de vară. Soarele ardea in lumina galbena, pasarelele cantau voioase prin copaci iar copiii alergau bucurosi

Numai eu eram trista. In sinea mea se auzeau tunete si se vedeau fulgerele cum cuceresc ultimul strop de bucurie si speranta.

Parintii m-au luat de acasa, de la “incarcatorul” meu de bucurie.

Stateam cu nasum lipit de geamul fierbinte al masinii, in timp ce mama incerca sa ma inveseleasca.

Tata, indreptand volanul spre stanga, a facut o curba foarte periculoasa.

In fata era o casa veche, plina de gauri, cu o gradina cu iarba si flori uscate. Tata a oprit masina si si-a dat centura jos.

Fratele meu a sarit din masina si a fugit spre usa de la intrare, bucuros.

Cand l-am vazut zambind am simtit o cladura in inima, cee ace m-a facut pentru o clipa fericita.

Am intrat. Era intuneric pentru ca lumina abia se infatisa prin ferestrele mici. Casa avea doua etaje. Am urcat scarile cu atentie pentru ca unele trepte lipseau.

Tata a deschis o usa neagra, a dat la o parte perdeaua rupta iar apoi a deschis din nou o usa, alba.

Inauntru se afla un pat alb cu o mantie stralucitoare, un covor plin de puf roz si o masa cu o oglinda fermecatoare. Din spatele unui perete s-a ivit o doamna imbracata intr-o rochie pana la pamant, cu parul alb.

-Bunica!