PĂSĂRI CĂLĂTOARE

de Ilinca G. (clasa a VII-a C)  

Vântul șuieră printre copaci, dezbrăcându-i de hainele lor, pe care le așază pe pământ, într-un covor țesut în culori autumnale- arămiu, gălbui și roșiatic, care răspândește o mireasmă amăruie. Norii pufoși și cenușii alungă soarele pentru a domina peste întreg ținutul, acum adormit.

Păsările își iau la revedere de la meleagurile calde pe care au poposit, acum mai puțin primitoare și cântă o ultimă rapsodie de rămas-bun.

Florile își scutură petalele veștejite, umplând câmpurile de tulpini uscate, ce rămân hrană pământului până primăvara viitoare. Picături de ploaie cad pe pămantul moale, ca o melodie repetitivă, iar răcoarea se simte treptat în atmosfera tristă.

Soarele palid mai trimite câteva fascicule de lumină peste fructele ce se coc în gospodăriile îngrijite ale oamenilor. Strugurii zemoși sunt culeși de pe aracii înfipți în pământul afânat și pleacă în remorci, începând lunga aventură a vinului.  

Gospodarii umblă ca furnicuțele pe câmpurile gălbui, culegând rândurile bogate de știuleți, care umplu coșurile, iar pământul rămâne presărat cu mărgele de porumb.

Belșugul se amestecă cu nostalgia verii și melancolia toamnei într-un sentiment al speranței, purtat de păsările călatoare, peste mări și țări, până primăvara viitoare.