Pași pe aleile toamnei

de Flavia C. (clasa a VIII-a C)

Fac primii pași pe aleea castanilor, care mă bucură de câteva luni, mai întâi cu florile gingașe, apoi cu frunzele îndreptându-și privirea către soarele arzător al verii, iar acum cu cele mai frumoase nuanțe de galben și portocaliu, pătate ici-colo de maroniul castanelor. Pe măsură ce mă îndrept către aleea trandafirilor, simt și fiorul rece al unei rafale de vânt. Chiar dacă soarele zâmbește pe cer, căldura sa a pălit.

Sunt înconjurată de trandafiri de toate culorile. Pe ei pare să nu-i fi atins aripa toamnei. Chiar și veselele albine zumzăie jucăușe printre petalele catifelate.

Las în urma mea acest univers parfumat, pentru că mă atrage ciripitul vesel al unor vrăbiuțe, ce se zbenguie în izvorașul care se scurge către lac. Câtă fericire! Sporăvoiala lor îmi dă putere, pentru că pentru ele tristețea toamnei nu există.

Privesc acum către cer și-mi iau rămas bun de la cocorii care zboară către zări pline de lumină. A venit toamna! Pentru acele păsări, care ne părăsesc până la primăvară, dar și pentru mine. Peste o săptămână, două, trei… frunzele vor fi tot mai arămii și se vor desprinde de copaci. Soarele va dispărea printre nori tot mai grei, care vor plânge cu lacrimi reci, iar vântul îmi va izbi obrajii.

Pașii mei nu se vor opri, însă. Voi merge mai departe în parcul cu castani și voi întâlni următorul anotimp, care va acoperi cu o mantie albă aceste culori ale toamnei.