Puterea lui împreună  

   ” A fi profesor este o treabă cu foarte multe provocări. Știu că ceea ce m-a făcut să revin în învățământ a fost emoția pe care o trăiesc și o construiesc în clasă cu copiii.

Lumea lor este cea mai plină dintre toate. Copiii fac și desfac, întreabă și tac, se mișcă și se miră, te uimesc și te amuțesc, te fac să râzi și te pun în mișcare.

Însă tot ceea ce fac ei fac în strânsă legătură cu noi, cu voi, cu ei, cu toată lumea și cu un singur om. Copiii învață și sunt flexibili prin energia jocului și prin riscul rostogolului.

Copiii știu foarte bine că tot ceea ce putem face mai bine…facem ÎMPREUNĂ!

De ce împreună? Pentru că omul este o ființă socială și de la naștere el crește mereu înconjurat și ajutat de semenii lui. Deseori uităm acest detaliu și credem că putem să reușim singuri.

Lumea copiiilor la școală este tot viață. Adulții au program tot mai lung și mai încărcat și deci au și copiii program lung. Generațiile de acum știu ce înseamnă să te trezești dimineață și să pleci de acasă având un program clar și multe activități de realizat: ore la școală, pauze pline de magie, prieteni, program de după școală, vizite la doctori, activități sportive suplimentare, petreceri bine organizate, lectură de seară, meniu variat, emisiune preferată, jocuri pe tabletă, povești la telefon și multe altele. De multe ori, toate acestea în 24 de ore.

Știm că cei mici învață cel mai mult de la cei mai apropiați și dragi: părinți, bunici, frați, verișori, mătuși, unchi, profesori, instructori…lista rămâne deschisă.

Credem uneori că a fi copil este simplu. Aud des: “Dar ce treabă are? De ce nu se poate concentra la învățat?”

Vă întreb: când și cum delimităm învățarea din cărți la școală și învățarea ca proces continuu? Copiii învață mai mult decât noi și rareori ei se plâng. Refuză uneori o sarcină sau alta pentru că poate au făcut suficiente în acea zi ori aleg altceva. 

Ce treaba are un copil? Pot să deschid o listă…și, ca idee, vă spun ce am făcut împreună cu elevii mei (și parinții lor) în ultimele două luni. Adăugați în fiecare rând cuvântul “împreună” și veți observa că se potrivește:

–         Ore și materii și informații noi săptămânal;

–         Liste, jurnale, dorințe, jocuri, joacă, plușuri, cărți, poezii, râsete, hârjoneli;

–         Vizită la locul de muncă al părinților. Noi am fost pe platou TV și am învățat că și cei care lucrează la realizarea de emisiuni se pregătesc, repetă (repetițiile lor se numesc “duble”) și au emoțîi când “sunt filmați/ ascultați/ întrebați”. Acum știm că toți depunem efort pentru a obține ceva ce ne dorim, pentru a deveni mai buni sau pur și simplu pentru a ne împlini un vis;

–         Am fost în tabăra de schi. Aici, emoțiile sunt mai mari pentru părinți. Părinții rămân acasă.  Copiii întră foarte ușor într-un rol nou și într-un spațiu nou. Maturizarea se produce în etape și sigur taberele școlare sunt “laboratoarele” cu cele mai bune lecții. Cu cele mai bune ingrediente;

–         Am fost la Muzeul de Artă și am învățat să “citim” tablouri și apoi am exersat tehnici de lucru cu hârtia, culoarea, pensula, creionul;

–         Ne-am mișcat mult de tot: în bancă, în pauze, la tablă, în curte, la dans, la fotbal, la cabinetul medical, la bibliotecă, la catedră, la baie…

–         Am fost în vacanță la bunici, în țări îndepărtate, la munte, în cartier;

–         Am râs mult. De situații, de momente, de noi, de vreo boacănă, de vreun cuvânt stâlcit, de vreo jucărie nouă. Ne-am supărat uneori: pe noi, pe caiete, pe stilouri, pe ușa clasei, pe sticlă cu apă, pe pantaloni, pe portarul echipei de fotbal, pe profesori, pe colegi. Dar ne-a trecut la fel de repede;

–         Am memorat poezii, cântece, reguli de joc, am ascultat, am dansat, am inventat povești;

–         Am participat la concursuri școlare diverse: sportive, de comunicare, de matematică, de desene;

–         Am pictat, am rezolvat sarcini de matematică și de limba română, proiecte;

–         Am vorbit peste colegi, peste profesori, peste părinți…am tăcut când eram întrebați…am uitat de la etaj până la sala de mese, cine este colegul de peste masă.

         Puterea lui împreună este cu noi zi de zi. Orice ar face, copilul se gândește la cineva apropiat lui. Apropiat. Un copil copiază ce vede în jur, înțelege când este lăsat să facă, întreabă când noi cei mari ne oprim vorbele și “îi facem loc”, se joacă oricând și da, va sta pe scaun în moduri inedite. 

       Copii, părinți, profesori construim lumea în care trăim și desigur, avem roluri într-un echilibru fin. Fiecare contribuie, zi de zi, la viața creată. Noi, cei mari, învățăm de la cei mici și ei cresc sub privirile noastre atente și sub umbrela iubirii pe care le-o purtăm. Și când credem că au ieșit de sub umbrela noastră, copiii intră sub altă umbrelă sau deschid ei unele, în care ne primesc pe toți. Copiii vor să facem lumea frumoasă, împreună! “

Prof. Delia Raț, Înv. Clasa I B