Teatrul Excelsior – 15 septembrie 2022, ora 17.00
Cortina roșie se ridică, câteva bean bags pe scenă și sute de liceeni în sală. Actorii își fac apariția unul câte unul alături de directorul teatrului, Vlad Cristache.
Teatrul – atât cursurile, cât și vizionarea spectacolelor sunt o metodă eficientă de a impulsiona încrederea și stima de sine a adolescenților, de a învinge timiditatea și tracul de scenă, precum de a le pune imaginația și creativitatea la lucru. Acestea fiind unele dintre cele mai importante beneficii ale teatrului în viață adolescenților.
De asemenea, Teatrul Excelsior își propune să fie mai aproape de publicul tânăr prin punerea în scenă a unor piese de teatru cu subiecte de actualitate în rândul tinerilor și propune o nouă ofertă repertorială de o viziune artistică care accentuează misiunea să de a fi un spațiu călduros de întâlnire cu teatrul și artele conexe.
Vizionarea unor spectacole, dar și înscrierea tinerilor la diferite cursuri de teatru aduce următoarele beneficii, din care ei pot învăța o multitudine de lucruri, precum:
- SOCIALIZAREA – cursurile de teatru presupun interacțiunea cu alți tineri de diferite vârste și crearea unor situații în care aceștia sunt nevoiți să respecte anumite reguli;
- CONTRIBUTIA LA INVINGEREA TEMERII DE A VOBI IN PUBLIC – în zilele de astăzi majoritatea tinerilor au trac de scenă și greutate în a vorbi în public. Cursurile de teatru îi ajută la înfruntarea acestei temeri, prin interpretarea unui rol în fața publicului, a spectatorilor. În acest fel, tinerii învață despre cum să vorbească în fața unui public, ceea ce îi va ajuta atât în activitatea lor curentă, cât și mai tarziu cand vor fi adulti;
- DEZVOLTAREA LIMBAJULUI SI IMBUNATATIREA CULTURII GENERALE – cursurile de teatru și punerea în scenă a pieselor au în general scopul de a îmbogăți cunoștiințele generale ale adolescenților. Ei pătrund în noi universuri și se identifică cu personaje din piesele de teatru și află lucruri interesante atât despre opera în sine, cât și despre autorii lor. De asemenea, ei își îmbogățesc vocabularul cu termeni noi care îi ajută să aibă o conversație fluentă și corectă;
- DEZVOLTAREA INCREDERII SI A STIMEI DE SINE – încrederea și stima de sine, în rândul adolescenților, sunt destul de greu de gestionat în prezent, însă există soluții, iar cursurile de teatru te ajută să le gestionezi pe amândouă. Realizările pe care le au pe parcursul acestor cursuri, începând cu punerea în scenă a pieselor și până la succesul de la finalul spectacolelor contribuie la stimularea încrederii în forțele proprii și la dezvoltarea respectului de sine;
- DEZVOLTAREA MEMORIEI, ATENTIEI SI MAI ALES A CONCENTRARII – actoria ajută activ la dezvoltarea abilităților de a învăța anumite roluri. Acest lucru formează o bază stabilă pentru perioada școlii. Prin învățarea diferitelor roluri și punerea acestora în scenă, tinerii își folosesc memoria, creativitatea și atenția.
În plus, Teatrul Excelsior dorește să fie cât mai aproape de tineri și să dea voce preocupărilor și întrebărilor acestora printr-o formă de artă care asigură o relație între actori și public. Două dintre proiectele prin care Teatrul Excelsior vrea să fie aproape de adolescenții din ziua de astăzi sunt: The Wall, care constă în vizita unor street artists în douăzeci de licee din capitală, în care vor crea câte o lucrare graffiti inspirată din piesele care se vor juca la Teatrul Excelsior. Rolul acestui proiect este de a apropia tinerii de teatru, aducându-l chiar în școala în care aceștia învață. Cel de-al doilea proiect se numește #Oradedirigentie și reprezintă un flash mob ce va avea loc în timpul orelor de dirigenție, scopul acestuia fiind acela de a prezenta teatrul ca o formă de dezbatere, subliniind anumite subiecte sau probleme din societate.
Așadar, acestea fiind spuse vreau să închei cu o vorbă simpatică, spusă însuși de actorul Radu Micu, pe care o susțin și eu, și anume „Cel mai misto în viață e atunci când esti tu!”
Articol realizat de eleva ARIANA CRISTINA ANTONIU – CLASA a XI- a