Covorul arămiu

de Flavia T.(clasa a VIII-a C)

Era o zi înnorată, soarele stătea ascuns în spatele norilor, sau poate ei îl țineau captiv, oricum mingea de foc nu se vedea pe înnoratul cer. Mă plimbam pe aleile înguste ale parcului, acestea erau ca un labirint. Dintr-odată, am ajuns într-un codru, eram singură, era o atmosfera calmă, mă simțeam în legatură strânsă cu natura.

Puteam vedea o rază de lumină strecurându-se prin crengile dese ale copacilor înalți. O veveriță se urca în copac, cănd, dintr-odată am simțit un strop de apă pe nas… începuse să picure. M-am așezat pe covorul arămiu de frunze moarte căzute din copaci.

Ploua  din ce în ce mai tare, am început să fug pe aleile parcului și apoi prin pădure, încercând să-mi găsesc drumul spre casă. Eram udă leoarcă, picioarele-mi tremurau de frig la adierea puternică a vântului.

Am intrat în casă și am amorțit, diferența de temperatură m-a luat prin surprindere. M-am așezat pe canapea și m-am uitat pe geam la ploaia de toamnă.

Parcul Toamnei

de Vlad D. (clasa a  VIII-a C)

Deși există nenumărate parcuri în București, niciunul nu mă-ncântă mai mult ca parcul Herăstrău la început de toamnă.

Copacii își arcuiesc crengile deasupra aleilor aglomerate, formând o cupolă de frunze înflăcărate care par a adăposti oamenii de ploile năprasnice. De fiecare dată când pașesc, frunzele uscate foșnesc sub greutatea bocancului meu asemenea unor coji zdrobite de castane.

În ciuda frigului, oamenii își părăsesc locuințele pentru a vedea cu proprii lor ochi natura dezlanțuită. Ramurile nucilor se apleacă sub greutatea numeroaselor lor fructe. Brazii, cu acele lor veșnic verzi privesc sfidător natura ofilită din jurul lor, așteptând parcă sosirea iernii pentru a avea șansa de a-și dovedi încă o dată superioritatea.

Odată cu lăsarea serii, parcul își schimbă înfățisarea, adoptând trăsături de-a dreptul înfricoșătoare. Toate vietățile se retrag spre adăposturile lor călduroase, așteptând începutul unei noi zile.

Închid ochii și-mi imaginez această frumusețe a naturii neschimbată pentru totdeauna.

Toamna fermecată

de Deea N. (clasa a VIII-a C)

Întreg satul este acoperit într-o mantie aramie. Împărăteasa Toamna a ajuns pe tărâmul nostru și lasă în spatele ei fiori reci și culori autumnale. Razele soarelui au început încet,încet să pălească.

Coroanele copacilor au început să se transforme în odăjdii sumbre. Covorul în care milioane de copii se aruncă este alcătuit din frunze lăsate în spate o dată cu schimbarea anotimpului.Străjerii ulițelor se coboară pentru a lăsa oamenii să strângă în panerul lor fructe zemoase. Norii suri își țes pânza pe bolta cerului. Din când în când o picătură se prelinge pe frunzele acoperite de bruma argintie.În văzduh se aude în surdină căderea lină a unei frunze,asemănându-se cu o aripă plăpândă a unui fluture. Cerul de plumb parcă azvârle spre pământ stropi grei de ploaie.

Toamna mână păsările călătoare spre țările calde. Cerul este acoperit de micile vietăți ale cerului. Acestea se grăbesc să ajungă cât mai repede în tărâmurile depărtate. Arborii își dezbracă frunzișul și așteaptă goi, dârdâind de frig, hainele noi ale primăverii viitoare.

Toamna împrăștie arome dulci și amărui asupra satului.Pătrunde în sufletul meu cu un Un fior rece trezește în mine un sentiment puternic de melancolie.